maimaicredit.ro

MaiMaiCredit IFN

MaiMaiCredit IFN este un brand românesc, prietenos, înființat în 2022, instituție care acordă credite de nevoi personale, cu buletinul (CI), MAI rapid și MAI online.

Pentru a încuraja o creditare responsabilă, detaliile viitorului credit sunt afișate transparent, încă din primul ecran al calculatorului de credit, iar dobânzile practicate variază în funcție de produs și sunt foarte competitive, din punctul nostru de vedere.

Procesul de aplicare este 100% online, iar clienții pot aplica în orice zi a săptămânii, inclusiv în weekend sau în zilele nelucrătoare, 24/7. Întreg fluxul de aplicare, de la înregistrare și până la primirea banilor (pe card) poate dura chiar și 15 minute.

Clienții aplică înregistrând o cerere online și încărcând o poză selfie + o poză cu buletinul, iar în cel mai scurt timp vor primi răspunsul. După citirea și semnare documentelor (semnarea se face printr-un cod SMS) urmează să primească banii prin metoda indicată, direct pe card sau în contul bancar (personale).

Perioada maximă de rambursare este de 60 de luni (5 ani) iar rambursarea este la fel de ușoară precum este și aplicarea.

MaiMaiCredit IFN vine în întâmpinarea nevoilor clienților cu două produse de bază: O linie de credit denumită Creditul Pentru Urgențe și un Credit de nevoi personale în rate denumit Creditul în Rate Egale. În cazul Creditului în Rate Egale, clienții au posibilitatea să opteze pentru un Credit cu Asigurare, ceea ce le va oferi posibilitatea de a obține o sumă MAI mare, cu o dobândă MAI competitivă.

Condiții de eligibilitate pentru a obține un credit

– Vârsta cuprinsă între 20 și 75 de ani;
– Cetățenie română, cu Carte de Identitate valabilă (buletin);
– Veniturile declarate la ANAF, minim 1.000 lei/lună;
– Vechime la actualul loc de muncă de minim 3 luni;
– Să dețină un email și un număr de telefon valide, personale;
– Să dețină un card sau cont bancar, personale, în care urmează să primească banii;
– Să parcurgă întreg procesul de aplicare și validare;
– Să nu aibă poprire pe conturi;

Clienții pot obține rapid între 200 și 15.000 lei.

MaiMaiCredit IFN oferă un serviciu 24/7, fără garanții sau codebitori, fără costuri de aplicare sau comisioane ascunse, accesibil și persoanelor care au istoric de creditare negativ.

Procesul de aplicare este 100% online, semnarea documentelor se face la distanță (printr-un cod unic primit prin SMS), banii se încasează pe card sau în cont iar întreg procesul poate dura chiar și 15 minute.

Adresa site: https://maimaicredit.ro/

Site verificat si inclus in catalogul MODI din 22-02-2024
Urmatoarea verificare: 22-02-2026

> MERGI LA MAIMAICREDIT.RO
Accesari link: 2
Vizualizari pagina: 26

Acest magazin face parte din categoria:
Lista Magazine Online de Incredere